chipsuri de mere
Food

Chipsuri de mere

Nu stiu daca ati mancat vreodata chipsuri de mere din comert. Eu cand mergeam la birou, cumparam adesea de la 1 Minute chipsuri simple sau cu scortisoara. Doamne! Le adoram, efectiv! Erau super DELICIOASE!

Zilele trecute ma apucase nostalgia zilelor petrecute la birou si mi-am adus aminte si de aceste chipsuri. Instant mi s-a facut o pofta nebuna si toata ziua m-am gandit la ele. A doua zi, m-am trezit cu gandul tot la ele si mi-am zis ca este timpul sa caut pe net cum as putea sa fac, astfel incat sa obtin niste chipsuri cat mai crocante si mai aproape de gustul celor de la 1 Minute.

Ca de obicei, am gasit fel de fel de retete, iar eu am creat una pentru gustul nostru. Norocul meu a fost ca aveam niste mere prin frigider, ceea ce m-a scutit de un drum la magazin si m-am pus pe treaba in doi timpi si trei miscari.

Ingrediente:

  • 3-4 mere (depinde ce cantitate vreti sa obtineti);
  • scortisoara (eu am folosit scortisoara Ceylon Pulbere Ecologica/Bio marca NIAVIS)

*Va recomand din toata inima aceasta scortisoara. Este exceptionala. Nu se compara cu scortisoara pe care o gasim in magazinele de cartier sau supermaket-uri. Mirosul si aroma sunt de nota zece. Un alt aspect care pe mine m-a cucerit, a fost ambalajul care iti permite sa pastrezi produsul in siguranta. Va las aici link de unde o puteti comanda.

  • zahar vanilinat (optional).

Mod de preparare:
  1. Am spalat merele si le-am scos cotorul.
  2. Am feliat merele rondele, foarte subtiri. Este important sa incercati sa taiati feliile cat mai egale in grosime ca toate sa se coaca in acelasi timp si uniform.

*De asemenea, puteti folosi o razatoare care are lama de feliat pentru a obtine in acest fel feliile cat mai subtiri si egale in grosime.

3. Am tapetat tava cu hartie de copt.

4. Am dat cuptorul la preincalzit la 180 de grade pentru 5 minute.

5. Am asezat feliile in tava, peste care am pudrat cu o sita fina scortisoara.

*Daca vreti sa puneti si zahar vanilinat, il puteti amesteca cu scortisoara.

6. Am dat tava la cuptor pentru 10 minute la 180 de grade, dupa care am scos tava ca sa intorc feliile de mar.

7. Apoi, am lasat tava in cuptor pana cand chipsurile au inceput sa devina maronii pe margini. Daca feliile nu se rumenesc usor nu vor fi crocante.

*Pentru ca chipsurile sa fie cat mai crocante, de preferat ar fi sa le lasati sa se raceasca foarte bine si sa nu le acoperiti cu nimic.

Rezultatul il puteti vedea mai jos 🙂

V-ati gandit vreodata ca puteti prepara in propria bucatarie, alternativa sanatoasa a chipsurilor? Mai ales ca, nu trebuie sa depuneti prea mult efort pentru acest preparat absolut delicios si cu siguranta va fi indragit de toti membrii familiei, in special de copii.

De asemenea, aici va puteti inspira pentru o varianta sarata a chipsurilor.

Sper sa va incante si sa va fie de ajutor aceasta reteta. Daca nu ati incercat-o pana acum, v-o recomand cu drag, iar in caz contrar, m-ar bucura tare mult un feedback :).

Cu drag,
Ana

Please follow and share this:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error

Share daca ti-a placut:

%d bloggers like this: