Decembrie
Short Stories

Decembrie – luna sarbatorilor magice

Iata-ne ajunsi in ultima si cea mai frumoasa luna a anului, luna cadourilor, a colindelor, a traditiilor legate de Craciun vechi de sute de ani, a mirosului de portocala si ciocolata calda, a cozonacilor pufosi si a vinului fiert, dar si a mirosului de brad si al vascului din pragul usii. Luna zambetelor si probabil luna in care visam cu ochii deschisi mai mult decat o facem in tot restul anului. Cu siguranta luna decembrie, pentru fiecare dintre noi este o luna plina de bucurii, mai ales datorita incarcaturii sale spirituale intense.

Stiati ca denumirea lunii decembrie deriva de la cuvantul „decem”, care insemna zece, deoarece reprezenta luna a zecea in calendarul roman?! In traditia populara, luna decembrie se numeste Undrea sau Andrea, Indrea in amintirea Sfantului Apostol Andrei, praznuit in ultima zi a lunii noiembrie.

Decembrie este prima luna de iarna, o luna frumoasa plina de evenimente, sarbatori si bucurii. Sarbatorile lunii decembrie pregatesc prin obiceiurile, ritualurile si practicile magice pe care le adapostesc, sfarsitul si totodata inceputul Noului An calendaristic. In decembrie avem cele mai frumoase si cele mai multe sarbatori. Inca din prima zi, aceasta luna ne aduce in dar o zi mare, Ziua Nationala, urmand mai apoi si alte sarbatori/obiceiuri la fel frumoase precum Sfantul Nicolae, Ignatul, Mos Ajun, Nasterea Domnului Iisus Hristos celebrata prin Sfanta Sarbatoare de Craciun, Sfantul Stefan, dar si Ajunul Anului Nou. ❤️❤️❤️

Chiar daca suntem in diferite zone ale globului si unii au parte de zapada, iar altii de soare torid, decembrie este in mod sigur luna ce aduce caldura in suflet si reuseste sa ne aduca un suras indiferent de starea nostra de spirit. In decembrie, este momentul cand orasele se imbraca in haine de sarbatoare, luminitele isi iau locul facand sfat care si cum sa lumineze mai frumos si in culori cat mai vii, iar brazii asteapta sa fie impodobiti cu ghirlande si globuri. 🎆🎄🎇

In magazine se aude zumzetul oamenilor care se ingramadesc sa cumpere cadourile pentru cei dragi, casele intra in curatenia de dinaintea sarbatorilor, iar toata lumea se schimba sufleteste in asteptarea Craciunului. 🎠🧸 Freamat se aude si de la Polul Nord unde Mos Craciun impreuna cu ajutoarele lui de nadejde isi citeste scrisorile primite in tot timpul anului, verificand cumintenia fiecaruia dintre noi si pregatindu-ne cadourile. ✉️📬

Chiar si in vreme de pandemie, Mosul va veni negresit la fiecare dintre noi si anul acesta, pentru ca el este magic si are o super imunitate innascuta 😁 Mosul nu va raspandi virusul nimanui, pentru ca Mosului nu ii place sa stie copiii tristi sau bolnavi, intr-o perioada atat de speciala si frumoasa, cand cu totii trebuie sa se bucure cat de putin de aceasta. Chiar daca Mosul are super imunitate si el isi va lua toate masurile de precautie impotriva COVID-19, impreuna cu doamna Craciun, ajutoarele si renii lui. 🦌🦌🦌

In curand, ajutoarele Mosului vor intra in febra pregatirii sacului cu cadouri, a saniei si a tuturor celor necesare pentru cea mai lunga calatorie a anului din cea mai frumoasa noapte. 🎁🎀 Doamna Craciun ii va spala cu grija costumul lui Craciun si il va mai petici pe ici pe colo pentru ca Mosul sa aiba din nou cea mai frumoasa tinuta din toate timpurile si lipsita de grija virusului. 🎅🎄🤶🎁🎀 Renii la randul lor vor incepe sa isi ingrijeasca cornitele si isi vor relua antrenamentele pentru a pierde din burtile facute peste an si isi vor astepta cu bucurie hamurile cu zurgalai. 🦌🦌🦌

Desi este ultima luna a batranului an, decembrie este cea mai generoasa luna, pentru ca pe langa traditiile si obiceiurile stravechi, decembrie ne ofera multe oportunitati sa facem lucruri pe care poate nu le-am face in mod normal in oricare alta perioada a anului sau daca le-am face, am fi judecati ori catalogati ca fiind niste ciudati. Poate ca va intrebati ce vreau sa spun cu faptul ca decembrie ne ofera multe oportunitati. Ei bine iata cateva exemple: sa purtam pulovere cu tematica Craciunului, sa ascultam colinde, sa ne uitam la filme de Craciun, sa bem ciocolata calda sau o cana de vin fiert, sa decoram, sa daruim s.a.m.d..

Eu va incurajez sa:

  • Purtati pulovere cu tematica de Craciun. Scoateti din sifonier puloverele alea cu reni si brazi pe care va e rusine ca le aveti si purtati-le cu mandrie, iar daca nu aveti deja cel putin un asemenea pulover, va incurajez sa va cumparati cel putin unul. Va va da o stare de bine si cu siguranta va va aduce un zambet 😊😉 De asemenea, purtati sosete, cercei, manusi, fesuri cu tematica sarbartorilor de iarna. Purtati-le pe toate si fiti festivi!
  • Ascultati muzica de Craciun. Luna decembrie este momentul in care puteti asculta fiecare colind de Craciun de pe planeta fara sa fiti judecati. Profitati de ocazie, care nu va veni din nou, decat peste 11 luni! MagicFM a dat startul Radioului lui Mos Craciun si este perfect pentru aceasta perioada.
  • Bucurati-va de filmele de Craciun de pe platformele digitale (Netflix, HBO GO etc) si de programele TV de sarbatori. De obicei, in decembrie apar cele mai dragute filme de Craciun si cele mai originale reclame TV. Hmm, de cate ori crezi ca poti sa te uiti la Singur acasa?
  • Decorati-va locuinta. Vreti ca locuinta voastra sa fie reperata din spatiu de cat este de plina de luminite? Luati-va o scara, toate luminitele posibile si apucati-va de treaba! Acesta este sezonul in care puteti decora orice si cum vreti.
  • Bucurati-va de zapada, daca aveti parte de ea. Bucurati-va atata timp cat inca mai aveti sentimente frumoase fata de ea, pentru ca din ianuarie muntii de zapada, cel mai probabil devin un cosmar pentru toata lumea care trebuie sa iasa din casa. Faceti un om de zapada, amintiti-va de copilarie si fiti copii! ❤️
  • Cumparati cadouri celor dragi sau le puteti face chiar voi. Nu e nevoie sa investiti mult. Orice dar, cat de mic ar fi conteaza pentru cel care il primeste, pentru ca orice gest conteaza cat de mic ar fi el. Fie ca veti cumpara sau va veti dedica timp pentru crearea cadourilor, asigurati-va ca aveti ce pune sub brad pentru fiecare persoana draga voua. Si cel mai important, nu lasati totul pe ultima suta de metri!
  • Faceti-va un mic cadou. Chiar daca stiti ca veti primi cadouri de la cei din jurul vostru, cu siguranta ceva cumparat de voi, voua, va fi special si va va da o stare de bine.
  • Gatiti. Chiar daca mamele noastre gatesc de obicei pentru toata lumea de sarbatori si noua nu ne mai ramane nimic de facut, cu siguranta puteti sa va surprindeti familia cu un preparat mai rar intalnit ori mai sofisticat, ceva special. Cu siguranta veti putea face si voi propriile voastre delicii pe care sa le puneti pe masa de Craciun si sa va bucurati de ele alaturi de familie. Veti avea o mare satisfactie sufleteasca cand veti vedea ca ati reusit sa gatiti ceva WOW, iar munca voastra este apreciata.
  • Cititi o carte. Stiu ca putem citi si peste an, dar parca in aceasta perioada cititul ne aduce o stare de liniste mai mare decat in mod obisnuit. Gasiti o carte care sa va atraga atentia inca de la prima privire. Dedicati-va timp sa o cititi alaturi de o cana de ceai ori ciocolata calda, poate si niste fursecuri si cateva felii de portocale. Sunt convinsa ca va va da o stare de bine si va veti relaxa.

Faceti fapte bune mai mult ca oricand. Poate peste an ati strans lucruri care poate nu va mai vin, care poate nu va mai plac atat de mult – donati-le familiilor nevoiase, iar daca situatia financiara va permite, cumparati mici cadouri/ alimente pentru o familie care nu si le-ar putea permite. Craciunul trebuie sa fie pentru toti!

As mai fi vrut sa spun sa vizitati targuri de Craciun, sa mergeti la patinoar, cu sania ori la ski, insa din pacate anul acesta suntem destul de limitati in a face aceste lucruri si decat sa riscam pentru sanatatea noastra, dar si a celor din jurul nostru, cred ca mai in siguranta este sa traim cu speranta in suflet ca anul viitor, in aceaasi perioada de acum sa le putem face, fara a ne pune in pericol si fara a-i pune in pericol nici pe cei dragi noua!

Creati-va propria voastra poveste de decembrie si traiti-o la maxim.

Va doresc sa aveti parte de un decembrie de poveste si sa va bucurati din plin de aceste ultime zile ale anului 2020.

Pentru voi ce inseamna luna decembrie?

Cu drag,
Ana

Please follow and share this:

Leave a Reply

error

Share daca ti-a placut: