Smoothie
Food

3 retete de smoothie – sanatoase, delicioase si usor de preparat

3 retete de smoothie – la inceputul acestui an, atat eu cat si sotul meu, ne-am propus ca in 2021 sa avem un regim alimentar ordonat, sanatos, bogat in cat mai multe legume si fructe, peste si carne slaba. Pentru ca am avut grija ce si cat mancam, dar si la ce ora, am reusit sa scapam fiecare de cate 7 kilograme intr-o luna, iar acest rezultat nu poate decat sa ne bucure.

Pentru ca ne-am propus sa mancam cat mai multe fructe (zilnic chiar), le consumam in prima parte a zilei, iar uneori acestea constituie micul dejun. De cele mai multe ori le consumam in starea lor naturala, iar alteori le consumam sub forma de smoothie. Cu toate acestea, nu le consumam in exces. O data pe saptamana, maxim de doua ori pe saptamana.

Consumate in exces, smoothie-urile, pot deveni daunatoare datorita caloriilor destul de mari, dar si datorita nivelului mare de fructoza. Consumate cu grija, acestea pot fi adevarate surse de de vitamine, proteine minerale, fibre si enzime.

De asemenea, smoothie-urile pot fi obtinute chiar si din legume, mai ales daca nu obisnuiti sa mancati foarte multe legume. O varianta pentru a le introduce in stilul vostru de viata, este smoothie-ul.

O cura de detoxifiere cu smoothie-uri proaspete din legume si fructe ne poate ajuta sa eliminam toxinele si totodata, ne poate oferi vitaminele si mineralele necesare pentru revitalizarea organismului.

Inainte de a va prezenta retetele incercate de noi, in cele ce urmeaza, voi expune cateva dintre atuurile consumului de smoothie:
  • Hidrateaza organismul – fructele si legumele sunt bogate in apa
  • Ofera satietate – pentru ca pulpa fructelor si a legumelor nu se pierde, astfel ca, acestea confera satietate. Contin grasimi sanatoase, proteine si fibre. Pentru un aport mai mare de proteine, puteti adauga iaurt grecesc, spanac, proteine din canepa, migdale sau spirulina, in functie de tipul de smoothie pe care vi-l preparati. Aceasta din urma (spirulina) este bogata in proteine, vitamine (in special vitaminele B, A si C), dar si minerale precum fier, calciu, magneziu si siliciu. Spirulina imbunatateste metabolismul glucozei si lipidelor, intareste sistemul imunitar, ajuta la scaderea colesterolului, reduce oboseala si totodata, ajuta in tratamentul bolilor cardiovasculare. Spirulina Pulbere Ecologica/Bio o puteti comanda de pe site-ul Vegis. Va las aici link direct catre spirulina
  • Sustine digestia – in special cele verzi. Smoothie-urile obtinute din spanac, varza, telina, kale etc. Aceste alimente pot reduce disconfortul gastric si pot sustine digestia. De asemenea, pentru sustinerea digestiei, nu uitati ca puteti consuma si OptiFibre. Aici puteti afla mai multe detalii despre acesta
  • Sunt pline de antioxidanti – acestia din urma avand un rol important in prevenirea bolilor de inima, cancer si alte boli. Cum putem obtine antioxidanti in smoothie-ul nostru? Ei bine… Adaugand una – doua lingurite de Matcha (praf de ceai verde). Doua lingurite pot contine de 10 ori mai multi antioxidanti decat ceaiul verde. Alte alimente bogate in antioxidanti pe care le puteti pune in smoothie sunt strugurii, afinele, legumele de culoare verde inchis si cartofii dulci. Matcha Pulbere Ecologica/Bio o puteti achizitiona tot de pe site-ul Vegis. Va las aici link direct catre pulberea de Matcha
  • Detoxifica organismul – unele fructe si legume au proprietati detoxifiante, cum ar fi usturoiul, papaya si sfecla. Ele pot ajuta la purificarea sangelui, dar si la curatarea ficatului de toxine
  • Stimuleaza creierul – nutrientii pe care ni ii luam din smoothie-uri, ne stimuleaza gandirea si puterea de concentrare
  • Sursa de calciu – daca alegeti sa inlocuiti apa ca baza a bauturii cu lapte sau iaurt. O alta optiune este laptele de migdale / soia, asta poate fi valabil pentru cei cu intoleranta la lactoza, care tin post sau pur si simplu prefera aceasta optiune a laptelui
  • Sursa naturala de fibre – veti obtine cele mai multe fibre din pere, mere, avocado, banane si din cele mai multe tipuri de fructe de padure. De mentionat este faptul ca, zmeura are cel mai mare continut de fibre dintre toate fructele
  • Oase sanatoase si puternice – smoothie-urile din legumele verzi sunt o excelenta sursa de minerale, precum: magneziu, calciu si fosfor. Toate acestea din urma ne ajuta sa avem oase mai puternice. Spanacul si broccoli sunt foarte indicate in acest sens, cu atat mai mult cu cat gustul acestora poate fi mascat de o cantitate mica de fructe
  • Pot preveni: aparitia bolilor de inima si aparitia diabetului – conform studiilor realizate de-a lungul timpului, consumul regulat de fructe si legume proaspete pot preveni aparitia bolilor cardiovasculare. De asemenea, prezenta fibrelor reduce absortia zaharului in sange si poate reduce aparitia diabetului de tip 2 (in special smoothie-urile cu un continut ridicat de frunze verzi)
  • Scade riscul de aparitie a cancerului – de-a lungul timpului, studiile au sugerat ca legumele crucifere precum: broccoli, conopida si varza au potential ridicat de a proteja organismul impotriva cancerului
  • Echilibreaza secretia de hormoni – pentru a obtine acest lucru, smoothie-ul trebuie sa contina grasimi sanatoase cum ar fi: avocado, ulei de nuca de cocos, broccoli (ajuta la echilibrarea nivelului de estrogen)
  • Stimuleaza imunitatea
  • Piele sanatoasa si luminoasa
  • Somn odihnitor

Lista beneficiilor poate continua, insa am incercat sa le mentionez pe cele mai importante.

In alta ordine de idei, iata, cele trei smothie-uri incercate de noi.
  1. Primul smoothie l-am denumit Purple smoothie

Ingrediente folosite:

  • 125 g afine
  • 125 g mure
  • 1 banana
  • Lapte de migdale

Toate au fost puse in blender si blenduite pana cand toate ingredientele s-au incorporat / omogenizat in intregime.

2. Pe cel de-al II-lea smoothie, l-am denumit Green smoothie chiar daca a fost realizat din fructe si nu din legume.

Ingrediente folosite:

  • 5 kiwi
  • 2 banane
  • Lapte de migdale

Procesul realizarii smoothie-ului este acelasi ca cel de mai sus.

3. Pe cel de-al III-lea smoothie, l-am denumit Gray smoothie

Ingrediente folosite:

  • 3 pere
  • 2 banane
  • Seminte de chia
  • Lapte de migdale

Semintele de chia le-am folosit atat in realizarea smoothie-ului cat si pentru decor, la final.

Am folosit banana, in toate cele trei, pentru ca pe langa faptul ca este dulce si nu am simtit nevoia sa adaug miere, indulcitori sau sirop de agave, neutralizeaza gustul intepator al celorlalte fructe folosite.

Sper sa va fie de folos acest articol si, ca intotdeauna, m-ar bucura un feedback din partea voastra.

In incheiere, va invit pe profilul meu de instagram @anastamare.ro pentru a urmari in scurte filmulete procesul celor trei smoothie-uri descrise mai sus. Mentionez ca pot fi regasite in sectiunea Reels.

Cu drag,

Ana

Please follow and share this:

Leave a Reply

error

Share daca ti-a placut: